EXCLUSIV | Comentariul lui Andrei Krișan despre surpriza serii de la Survivor All Stars: ”s-a schimbat total dinamica, lucrurile nu mai sunt la fel”
S-a încheiat și cea de-a cincea săptămână din Survivor All Stars. Sezonul suprem a adus cel mai mare șoc: un Consiliu în care cei doi nominalizați au devenit căpitani de echipă, au avut puterea de a alege noi colegi. De acum, totul se schimbă, iar foștii coechipieri devin adversari. Mai multe ne-a spus chiar Andrei Krișan, vicecampionul din 2023.
Acesta și-a început comentariul cu proba de aseară, cea câștigată de Faimoși, care au reușit să obțină săptămâna aceasta două victorii: ”Paste… doar asta pot să zic. Jocul de Recompensă cu un premiu pe cinste, mâncare. Iar pastele sunt mai mult decât hrană, sunt un mod de a interacționa în trib și de a le aduce energie în stomac și suflet. Faimoșii au adus un premiu foarte mare, care-i ajută extrem de mult să se remobilizeze pentru ceea ce urmează. A fost un meci frumos, războinicii au fost și ei aproape, dar se pare că Faimoșii au știut să joace la dublu și să câștige. Nu mi se pare că au fost mari diferențe, parcă au fost cot la cot. M-a impresionat că Faimoșii au adus puncte până și cu Iancu”.
Comentariul lui Andrei Krișan despre surpriza serii de la Survivor All Stars
Faimoșii au fost în prim plan, în prima parte a Consiliului, când au făcut nominalizările. Despre aceastea, Andrei Krișan spune: ”Consiliu, mult așteptatul din această săptămână în care te așteptai la orice. Eu m-am gândit că Jorge și Jador vor fi cei nominalizați – cel de-al doilea pentru că a menționat că nu a adus puncte și a zis că merită la nominalizare. Aș zice că planul a fost făcut așa pentru că nu aveau alte opțiuni, era greu să nominalizeze pe altcineva. O strategie bine gândită și totuși aspră pentru că nu mai aveau ce face. Dar eu zic că în acest Consiliu, alegerile au fost potrivite”.
Evident, momentul culminant al serii a fost cel care l-a făcut pe vicecampionul anului trecut să analizeze cel mai mult cele văzute: ”Bineînțeles că acest Consiliu nu se încheie normal, cu un Duel și o eliminare, ci dimpotrivă, a venit cu foarte multe surprize. Daniel Pavel a adus veștile bune – Jador și Jorge au ales câte o culoare, iar apoi au dat cu banul, alegând primul concurent dintr-o echipă nouă… și ca efectul să fie unul grandios, aproape de domino – persoana aleasă va continua să aleagă. Așa că puteai influența, dar realist, instictual vei spune ce opțiune ai. Iată cum Jorge a devenit singurul Faimos la Războinici, pe când în cealaltă parte s-au dus Ciomag, Andrei și Maria Lungu. Mi se pare că s-a schimbat total dinamica, lucrurile nu mai sunt la fel.
Comentariul lui Andrei Krișan despre surpriza serii de la Survivor All Stars
În loc de eliminările și emoțiile de acolo, rutina s-a schimbat în surprize. Sunt curios ce poate face Maria la Faimoși, dacă mai poate fi așa vocală. În plus, Zanni spunea că e bine să accepți schimbarea și eu sunt total de acord – în momentul de față aș fi vrut să înțeleg mai mult de ce l-au ales pe Andrei. Statistic este cel mai bun băiat, dar ei au zis că e pe termen lung. Oare l-au ales pentru că știau că va fi afectat de plecarea din tribul războinicilor? Dar uite că nu a scăpat de Maria, ea a venit cu el. Poate Alexandra Ciomag va înflori, din punct de vedere sportiv. Să vedem și cu Jorge ce se va întâmpla la Războinici – va fi următorul trimis la Duel sau se va înțelege foarte bine și se va integra? Poate pentru unii va fi chiar mai bine, eu sunt foarte curios să văd episodul din săptămâna ce urmează!”
Survivor All Stars revine la PRO TV, marți, miercuri și joi, de la 21:30.